Parlamentarii Pro România vor vota moţiunea de cenzură anunţată de opoziţie, dar nu o semnează, a declarat duminică preşedintele formaţiunii, Victor Ponta.

„Vom vota, toţi parlamentarii Pro România, la vedere, ca să nu fie discuţii, moţiunea de cenzură în această sesiune, dar nu semnăm niciun fel de text al PNL, al USR, al altui partid, treaba lor ce vor să scrie în moţiune. Noi avem motivele noastre pentru care dorim şi votăm schimbarea Guvernului. Nu avem numărul necesar de semnături ca să facem şi noi o moţiune, am fi vrut să facem noi moţiunea, dar, probabil, că ceilalţi ziceau: nu domne’, că nu o votăm pe cea a Pro România. Deci lucrurile să fie foarte clare – 23 de deputaţi şi un senator Pro România vor vota moţiunea de cenzură”, a spus Victor Ponta.

Liderul Pro România a precizat că, dacă moţiunea de cenzură trece, propunerea partidului pentru funcţia de premier este Sorin Cîmpeanu.

Ponta a mai declarat că Pro România devine de marţi oficial membru cu drepturi depline al Partidului Democrat European, „un partid un pic mai mic, dar care are convingeri proeuropene – social-democrate şi liberale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.